Povestea Lia Fia
Povestea Lia Fia
Orice om are un Vis. Şi păstrează omul acest Vis ascuns adânc în odăiţele sufletului, Îl leagănă, Îl creşte, Îl alimentează cu tot ce are sufletul său mai bun şi mai frumos, pregătindu-L astfel pentru marea clipă a naşterii. Îl păstrează demult în adâncul fiinţei sale şi Oxana Lungu, inimoasa creatoare a brandului „Lia Fia”. L-a ţinut în taină ani de-a rândul ca, într-un final, să-i „dea naştere” acum circa şase ani. Inspirata denumire a brandului i-au sugerat-o prenumele fiicelor designer-ului, şotioasele Emilia şi Sofia. Orice om are un Vis. Visul devenit aievea şi legănat încontinuu de designer are două calităţi extrem de preţioase: Armonia şi Frumosul. Mai este una: Joaca. Şi dânsa se refugiază în Micul său Univers şi, „jucându-se”, creează haine deosebite, genial de simple prin factură şi design, ca şi copilăria însăşi şi, în acelaşi timp, absolut superbe prin aspectul final: rochiţe şi fustiţe drăgălaşe, bluziţe cochete, sacouri şi paltonaşe „călduţe”. Culorile pe care le îndrăgeşte şi pe care le împleteşte în iureşul jocului copilăresc sunt adunate din natura românească: vioriul levănţicăi pline de aroma serilor estivale, auriul grâului pârguit în adierea vântului, siniliul cerului de vară, purpuriul lanului de maci în floare… Orice om are un Vis. Deja de şase ani, Visul „jucăuş” al creatoarei Oxana Lungu dăruieşte lumii de copii frumuseţe, armonie, bogăţie de culori şi o mare de veselie. Inepuizabila putere creatoare, dragostea de viaţă şi de puritatea copilăriei, răbdarea şi migala cu care dăruieşte fiecare piesă din colecţiile sale – toate aceste calităţi stau mărturie a faptului că Visul acestei femei cu suflet de artist matur, dar încă marcată de ghiduşiile copilăriei sale şi ale copiilor ei, este pe cale să Se realizeze. Visul există, inspiră, creează, dăruieşte, tinde spre Ideal. Prin urmare, povestea Visului continuă…
